Schelă mobilă pentru vopsirea fațadei

Cine vopsește o fațadă întreagă urcă mai mult material decât își închipuie înainte de start. O găleată, o tăviță cu rolă, două sau trei pensule, hârtie de șlefuit, un șpaclu lat și o cârpă moale stau toate în același timp pe podină, la îndemână. Pe varianta lată RS52 de la Altrex, de 135 de centimetri, le pui pe o latură și mai treci pe lângă ele; pe cea îngustă RS51, de 75 de centimetri, muți găleata la fiecare mișcare. Diferența asta se simte la fiecare coloană.

Dacă vopsești în doi, lățimea devine hotărâtoare. Unul dă cu rola pe suprafața mare, celălalt taie cu pensula pe lângă tocuri și pe lângă racorduri, iar treaba merge doar dacă cei doi se pot depăși fără să răstoarne ceva. Pe o podină îngustă asta nu se întâmplă și unul stă mereu în urma celuilalt, așteptând vopseaua. Varianta subțire rămâne alegerea numai atunci când drumul spre fațadă este prea strâmt pentru cea lată. Toate lățimile stau la închirierea unei schele mobile.

La rezervare privește separat modelul și treapta de montaj. Modelul spune cât de lată este podina și cât material duce, iar treapta spune cât de sus ajungi cu ea. Multă lume alege corect modelul și apoi comandă o treaptă prea joasă, fiindcă socotește până la fereastra de sus și nu până la marginea peretelui. Fă întâi lista suprafeței de vopsit, de la streașină până la soclu, și abia apoi treci la formularul de închiriere, cu cifra scrisă undeva la îndemână.

La vopsit, suprafața de tratat urcă aproape întotdeauna până acolo unde se termină peretele: marginea de jos a jgheabului, racordul cu scândura de streașină sau vârful unui fronton. Fâșia aceea de sus îți hotărăște treapta, fiindcă o porțiune nefinisată se vede din stradă de la prima privire, oricât ai lucra de curat mai jos. La trei niveluri ajungi astfel undeva între 8 și 12 metri. Dacă deasupra mai stă un fronton, socotește-l înainte să fixezi treapta.

Socoteala este simplă: înălțimea podinei plus aproximativ doi metri de prindere îți dă înălțimea de lucru. Pentru zece metri de lucru, podina stă deci pe la opt. La rolă poți conta pe cei doi metri aproape întregi, fiindcă un prelungitor te duce departe, dar marginile tăiate cu pensula le vrei la nivelul ochilor, nu deasupra capului. Socotește de aceea pornind de la muchia de sus pe care încă o mai tai cu pensula. Vezi zece metri înălțime de lucru.

Măsoară mereu de la nivelul pe care se sprijină roțile, nu de pe prag și nu de pe terasă. Dacă terenul coboară spre grădină, aceeași fațadă cere pe o latură o treaptă mai mare decât pe cealaltă, iar diferența se vede abia când turnul stă montat și îți lipsește un rând de sus. Scrie cifrele pe hârtie, latură cu latură, și ia treapta cea mai mare dintre ele pentru toată perioada închiriată, ca să nu rămâi scurt nicăieri.

Fiindcă la fiecare strat faci același rond, la vopsit nu gândești o poziție, ci un șir de poziții. Parcurge fațada și împarte-o din timp în bucăți care rămân sub lungimea podinei. În fiecare dintre punctele acelea terenul trebuie să fie plan, iar cele patru stabilizatoare trebuie să iasă complet în lături. Un copac, un gard viu înalt sau o extindere care cade exact pe o graniță te obligă mai târziu la o poziție în plus.

Terenul contează la vopsit mai mult decât la o lucrare scurtă, fiindcă turnul stă zile la rând și se întoarce mereu în aceleași locuri. Pavajul și betonul rămân sub roți așa cum sunt; pământul moale și glia proaspătă se lasă cu fiecare rond puțin mai mult, iar poziția ta ajunge la al treilea strat alta decât la primul. Dacă aleea are pantă, reglează tălpile la fiecare punct în parte și notează pe hârtie cum le-ai avut.

Sub turn vrei loc pentru folie și pentru materialul ținut jos. La vopsit nu se pune doar problema unde stă schela, ci și a ce se află sub ea: pubele, biciclete, jardiniere, o mașină parcată chiar sub coloana în lucru. Curăță fâșia o dată, la început, și lasă-o goală până la ultimul strat, ca fiecare mutare a turnului să dureze un sfert de oră și nu o jumătate de dimineață pierdută cu mutatul lucrurilor.

La vopsirea unei fațade nu socotești metri pătrați, ci treceri. Un rond întreg de-a lungul unei fațade obișnuite îți ia cu doi oameni cam o zi de lucru, mutările turnului incluse. Dacă pui un grund, un strat intermediar și unul de finisaj, ai deja trei zile de lucru, iar peste ele vine pregătirea: spălat, șlefuit, grunduit pe petice, chituit și lipit bandă. Cinci până la opt zile de închiriere rămân de aceea o estimare cinstită pentru o casă obișnuită de oraș.

Între treceri stă timp de așteptare pe care trebuie să îl planifici. Vopseaua are un interval propriu de suprapunere și pe o zi rece și umedă nu îl atingi. Pe deasupra, pe un perete încins de soare nu se lucrează bine, iar în ploaie deloc, așa că pierzi din când în când o jumătate de zi. La închiriere asta cântărește puțin: tariful întreg se plătește doar în primele douăzeci și patru de ore, iar zilele următoare vin cu 95 la sută mai ieftin.

Lasă schela montată pe poziție în orele acelea și folosește-le cum trebuie. Șlefuiești, chituiești, cureți o muchie sau pregătești coloana următoare, iar în felul acesta o zi de așteptare devine o zi de lucru. La o casă de colț cu două fațade socotește oricum mai mult, fiindcă șirul de poziții se dublează dintr-o dată. Compară ritmul cu al altor lucrări la exterior pe pagina despre vopsitul în exterior, unde succesiunea straturilor arată la fel.

Podina măsoară 245 de centimetri, deci dintr-o poziție iei o coloană verticală ceva mai îngustă de doi metri și jumătate. Termin-o complet înainte să muți turnul: întâi tai cu pensula pe lângă tocuri, pe colțuri și la soclu, apoi dai cu rola pe suprafață cât marginea este încă udă. Așa racordul rămâne invizibil. Dacă te oprești la mijlocul unei coloane, trecerea aceea se desenează după uscare ca o dungă verticală pe toată înălțimea fațadei.

Stabilește lățimea coloanelor încă de la primul rond și ține-te de ele până la capătul lucrării. La al doilea și la al treilea strat aduci turnul înapoi în aceleași puncte, astfel încât racordurile să cadă mereu pe aceeași linie verticală. Pune liniile acelea pe o întrerupere firească a peretelui: un burlan, un colț, marginea unui gol de fereastră. O fațadă de zece metri lățime dă astfel patru sau cinci poziții, iar cifra se înmulțește cu numărul de straturi.

Punctul în care se împotmolesc cei mai mulți este urcatul materialului pe scară. O găleată pe jumătate, o tăviță și coada rolei merg încă, dar o găleată plină cu amândouă mâinile pe scara interioară este o idee proastă. Ridic-o cu o frânghie pe partea dinspre perete și ține scara interioară complet liberă. La final, cu coloanele terminate una după alta, cobori numai cu uneltele curate și cu găleata goală în mână, nu cu vopsea vărsată pe trepte.

Setul ajunge la tine ca piese numărate și desfăcute, gata de montat pe poziție. Alege dinainte un loc pentru grămadă, unde nu îți stă în drumul de vopsit: nu lipit de fațadă și nici pe bucata de pavaj pe care vrei să întinzi mai târziu folia. Un garaj, un carport sau un colț mai retras de alee sunt ideale pentru grămada asta de piese. Dacă trimiți comanda într-o zi lucrătoare, înainte de ora 15:00, piesele pot fi la tine în următoarea zi lucrătoare.

Montajul îl faci tu, cu mâna ta. Primești manualul, iar filmul de instrucțiuni arată pașii unul câte unul, în ordine; cu doi oameni ajungi sus într-o jumătate de zi. Pune montajul cu o zi înainte de primul strat, altfel începi să vopsești atunci când soarele a trecut deja peste fațadă și lucrezi la mijlocul zilei în plină arșiță. Alege ziua de livrare cu prognoza deschisă pe telefon, fiindcă o zi în care nu poți nici măcar șlefui te costă în final un rond întreg.

După ultimul strat demontezi turnul și lași piesele complete într-un singur loc, iar noi le luăm în ziua stabilită. Fă asta abia când vopseaua s-a întărit, nu doar când s-a uscat la atingere, fiindcă o țeavă care freacă pe un perete proaspăt vopsit costă o jumătate de zi de retuș. Tarifele de transport pe provincie le vezi trecute la costurile de livrare, iar suma aceea acoperă și drumul de întoarcere al setului.

Podinele pe care stai și lucrezi sunt calculate pentru 200 de kilograme pe metru pătrat, adică pentru clasa de încărcare 3 din norma EN 1004. La o fațadă asta ajunge cu mult, chiar și cu doi oameni sus și cu o găleată plină de vopsea lângă ei. Uită-te mai degrabă la felul în care se distribuie greutatea: doi oameni plus tot materialul strâns pe aceeași latură a podinei este mai puțin înțelept decât o repartizare echilibrată pe lungime.

Regulile de bază rămân valabile fără nicio excepție, oricât de scurtă ar fi mutarea. Pune frânele înainte ca cineva să urce, mută turnul numai gol, ia jos și gălețile și tăvițele înainte de deplasare și coboară de îndată ce începe să bată tare vântul. La vopsit, vântul nu este doar o problemă de siguranță: în curent vopseaua se usucă prea repede, iar frunzele și praful ajung în stratul proaspăt. După fiecare mutare fixează din nou, pe rând, cele patru stabilizatoare.

Riscul care ține chiar de meseria de vopsit este podina de sub tălpile tale. Vopseaua vărsată se întinde subțire, se usucă lucios și devine alunecoasă exact în locul în care te răsucești ca să ajungi la margine. Șterge-o cât încă e proaspătă, ține tăvița pe o folie și nu lăsa capacele găleților pe jos, sub picioare. Un strat de vopsea uscată pe podină nu se mai curăță ușor și te însoțește apoi până la ultima coloană.